Am mers tacuti pe sub soarele arzator, simtind cu fiecare pas taria pamantului uscat si batatorit sub picioarele noastre desculte. Poteca galbena era incadrata de iarba inalta, al carei verde fusese ars de soare si care ne atingea gleznele cu un fel de mangaiere zgarietoare. Insectele care locuiau peste tot in jur se bucurau de caldura amiezii scotand taraitul caracteristic. Alaturi, raul curgea incet si mut. Secase atat de mult in ultimii ani, incat ajunsese sa semene aproape cu o baltoaca. Mirosul puternic al mâlului acapara orice alte miresme, dar dupa un timp nu te mai deranja.
In fata mea, Mihaela mergea tacuta, cu capul in pamant. Soarele ne molesise pe toti trei, nu doar pe ea. Umerii ei bronzati contrastau puternic cu maieul alb pe care il purta. Stiam ca asa trebuie sa fi aratat si spatele meu.
Mihaela a cautat in geanta uzata pe care o purta si a scos o sticla aproape goala.
-Nu mai am apa, a anuntat ea dupa ce a baut si ultimele picaturi.
Am observat ca tataie, care mergea inaintea noastra, se pregatea sa ii dea sticla lui, dar i-am luat-o inainte, dandu-i Mihaelei apa mea.
Am urmarit-o inghitind pe nerasuflate jumatate de sticla.
-Mai bine ramaneati acasa, nu? a intrebat tataie, razand.
Vorbise fara sa se intoarca si nu ii puteam vedea decat ceafa acoperita de sapca rosie, spalacita, de la Coca-Cola. Umerii i se miscau de parca ar fi ras inca.
-Nu! m-am grabit sa raspund.
Mihaela nu a spus nimic. Probabil nu simtea, asemeni mie, nevoia sa-si reafirme rezistenta la conditii meteo extreme. Nu ea, ci eu eram cea nedeprinsa cu astfel de drumetii.
Vazand ca nimeni nu avea de gand sa mai vorbeasca, mi-am concentrat atentia asupra potecii si, pana sa apuc sa-mi dau seama, am ajuns la puntea de lemn care traversa raul. Niciunul dintre noi, insa, nu a pasit pe ea. Fara a sta pe ganduri, am intrat toti trei in apa fierbinte. Era atat de tulbure incat nu puteai vedea nimic dincolo de suprafata ei. Simteam mâlul moale printre degetele de la picioare, dar pe atunci senzatia nu era la fel de dezgustatoare cum mi s-ar parea, probabil, acum. Curiozitatea de copil era mai puternica decat orice alt sentiment.
In cateva secunde am fost pe malul celalalt. De acum ne puteam considera aproape de casa si, cu siguranta, daca nu am fi fost atat de obositi si arsita nu ne-ar fi ingreunat pasii am fi fost acolo in jumatate de ceas.
In urma noastra, aparuta de nicaieri, caruta incarcata cu fan proaspat cosit incepea sa traverseze si ea raul, facand valuri mici si lenese cu rotile. Calul s-a oprit in mijlocul raului si a inceput sa bea apa. Tataie s-a oprit pe marginea drumului si a asteptat.
-Mergem cu nea' Tudor? a intrebat Mihaela.
-Mergem, a raspuns el.
